Cele 15 minute care fac minuni

 

Cele 15 minute care fac minuni

Nu ştiu cât timp va mai funcţiona metoda asta pentru mine şi fetiţa mea, dar deocamdată merge ca unsă şi mă bucur de asta. E atât de simplu acest mod de a vă apropia de copii, încât nu trebuie decât să vă propuneţi să îl încercaţi, măcar o dată pe săptămână.

discutii parinti copii

sursa foto: pixabay.com

Staţi 15 minute seara, înainte de culcare, şi ascultaţi-i. Lăsaţi-i să vă povestească vrute şi nevrute, prostioare şi tot felul de gânduri năstruşnice. Nu îi criticaţi, orice v-ar spune. Nu le ţineţi predici. Doar ascultaţi-i cu atenţie. Vor simţi că sunteţi interesaţi de ceea ce spun şi vă vor povesti şi mai mult.

Câteva studii* mi-au explicat de ce au nevoie copiii să fie, pur şi simplu, ascultaţi:

Copiii petrec cea mai mare parte din timp la grădiniţă sau şcoală, la after-school sau la diverse activităţi. În permanenţă li se spune ce să facă şi cum să facă, sunt îndrumaţi, sunt mustraţi, sunt grăbiţi, sunt forţaţi, li se spună să facă linişte. Aceste câteva minute în care ei preiau controlul discuţiei, în care povestesc ceea ce au trăit îi ajută enorm. Studiile au demonstrat că, în acest fel, copiii îşi conştientizează propriile emoţii şi procesează evenimentele de peste zi. Dar, mai presus de toate, aceste câteva minute întăresc relaţia părinte-copil.

Unii copii vor vorbi neîntrerupt, cu o plăcere incredibilă de a povesti. Alţii se vor deschide mai greu şi au nevoie de puţin ajutor pentru a-şi aminti întâmplările trăite. Întrebaţi-i cu cine s-au jucat, dacă au apucat să iasă afară în pauze, cine i-a supărat sau cine le-a spus un lucru frumos în acea zi. Lăsaţi-le timp să se gândească şi încurajaţi-i cu o îmbrăţişare şi un pupic orice răspuns. Vă spun sincer, sunt 15 minute care chiar fac minuni.

 

*Articol bazat pe studiile:
Joyful Parenting, Psychology Today
Bedtime Routines as Relational Work, Research Gate

 

Are 8 ani. Citim şi acum poveşti împreună. E tare bine.

Îi citesc fetiţei mele poveşti de când era mică. Nu am făcut o obsesie din asta, dar îi citesc seara, înainte de culcare, ori de câte ori pot. Îi citesc chiar şi acum, când are opt ani. Şi asta o face fericită. Pentru că cititul împreună a devenit momentul nostru de linişte, clipa când ne ţinem de mână şi intrăm amândouă în aceeaşi poveste.

Eu îi citesc doar fetiţei mele, însă am cunoscut pe cineva care vrea să convingă pe toată lumea că cititul împreună e un dar preţios pe care ar trebui să îl facem copiilor noştri. Se numeşte Brandi Bates şi s-a mutat din Statele Unite împreună cu familia la Lupeni, în Valea Jiului. Proiectul ei, Citim Împreună România, e ambiţios, necesar şi atât frumos. Ea organizează ore de lectură exact acolo unde e mai multă nevoie: în biblioteci, în grădiniţe şi în şcoli. Adună laolaltă părinţi, bunici şi copilaşi dornici să citească împreună. Brandi Bates e convinsă că 20 de minute pe zi de citit împreună cu copiii fac minuni. Îi admir munca şi o susţin.

Citim impreuna

sursa foto: Brandi Bates

Din experienţa ultimului an, din zecile de ore de lectură, din modul în care copiii au reacţionat la poveştile care le-au fost citite, Citim Împreună România a făcut o listă a celor mai bune cărţi de citit împreună apărute în anul 2016. Sunt cărţi care iubesc copiii, care sunt frumos ilustrate şi scrise în aşa fel încât trezesc bucurie chiar şi în cei mai mici dintre copii.

16-carti pentru copii

sursa foto: Citim Împreună România

Începând din 2017, ne dorim să alegem împreună cu voi cele mai bune cărţi de citit împreună cu copiii în cadrul unui eveniment anual. Pentru prima dată, părinţii, bunicii, profesorii, educatorii şi bibliotecarii vor avea posibilitatea să propună cărţile preferate şi apoi să le voteze pe cele mai bune. Vom decerna trei premii:

  • Cea mai bună carte de citit împreună cu copiii tradusă în limba română,
  • Cea mai bună carte de citit împreună cu copiii scrisă de un autor român,
  • Cea mai populară carte de citit împreună cu copiii – desemnată pe baza voturilor voastre.

Citim Împreună România şi Educaţie cu dragoste vor să încurajeze publicarea mai multor cărţi pe care adulţii să le citească împreună cu copiii, încă de când aceştia sunt foarte mici. Dorim să îi apropiem pe copii de lectură, citindu-le poveşti grozave, pe măsura imaginaţiei şi a spiritului lor viu. Aşa, ei vor iubi cărţile mereu. 

Ce spuneţi? Ne ajutaţi?

 

Scrisul de mână. Cât va mai supravieţui?

Sunt convinsă că scrisul de mână va fi o raritate destul de curând şi că cei care vor şti să scrie cu stiloul, corect şi inteligibil, vor fi consideraţi nişte excentrici. Cred că bileţelele cu drăgălaşenii pe care copiii noştri ni le strecoară astăzi pe sub uşă vor fi curând înlocuite cu mesaje printate rapid la imprimanta minusculă din camera lor.
 
scris de mana elevi copii
 
Primele semne că va fi aşa, sunt deja evidente:
Copiii scriu tot mai greu şi mai urât. Muşchii mâinilor nu mai sunt antrenaţi suficient, pentru că ei folosesc, încă de mici, tabletele, telefoanele, ecranele tactile. Nu mai au răbdare, nu mai sunt atenţi. Creierul lor e obişnuit cu un nivel ridicat de stimuli. Pentru ei, scrisul de mână e, pur şi simplu, plictisitor.
Copiii nu mai învaţă cu creionul în mână. Noi ascultam cursurile la liceu sau la facultate şi scriam în caiet doar o sinteza, ceea ce consideram important şi ceea ce treceam deja prin propria judecată. Acum, studenţii vin cu laptop la ore şi transcriu, aproape cuvânt cu cuvânt, prelegerile profesorilor. Nu îşi mai antrenează memoria pe termen lung, nu mai filtrează informaţia, nu mai aleg esenţialul.
 
Şi totuşi, poate că ar trebui să ţinem cu dinţii de scrisul de mână şi să nu îi lăsăm pe copii să renunţe atât de uşor.
  • când învaţă să scrie de mână, copiii încep să citească mai uşor şi mai repede,
  • scrisul de mână îi ajută să sintetizeze informaţia şi să reţină mai uşor,
  • le dezvoltă memoria vizuală,
  • scrisul de mână activează mai multe părţi ale creierului şi îi ajută să genereze idei.
Pentru scrisul de mână e nevoie de răbdare, perseverenţă şi exercitiu. Nu sunt, oare, calităţi pe care vrem să le aibă copiii noştri?
 

 

Articol bazat pe studiile:
The effect of handwriting on the brain, Trends in Neuroscience and Education
Early development of language by hand, US National Library on Medicine
What’s lost as handwriting fades, The New York Times
 

 

 

Cum schimbă poveştile creierul

Ştiam cât de important este să le citim copiilor, dar nu mi-aş fi imaginat că acest lucru poate fi demonstrat ştiinţific cu ajutorul radiografiilor creierului.

povesti pentru copii

grafica: Pinterest si Educatie cu dragoste

Lectura stimulează, în emisfera stângă a creierului, acele regiuni responsabile cu înţelegerea cuvintelor, a conceptelor şi cu memoria. Şi asta se întâmplă foarte devreme în copilărie, încă de la vârsta de 3 ani. Asta au observat medicii specialişti când au monitorizat creierul mai multor copii în timp ce părinţii le citeau poveşti.

Cu cât le citeşti mai mult copiilor, cu atât mai mulţi ajuţi neuronii să se interconecteze

spune John S. Hutton, medic pediatru la Cincinnati Children’s Hospital, acolo unde a fost realizat studiul. Şi mai interesant este că activitatea cerebrală era vizibil mai accentuată la copiii care acasă aveau acces la multe cărţi.

Copiii cărora părinţii le citesc în mod frecvent:

  • ştiu  mai multe cuvinte până la vârsta de 2 ani decât cei care nu au parte de poveşti
  • imită sunete, recunosc desene şi răspund la întrebări mult mai devreme

Copiii între 4 şi 5 ani cărora li se citeşte de câteva ori pe săptămână sunt cu şase luni înaintea celorlalţi în ceea ce priveşte dezvoltarea cerebrală. Dacă părinţii le citesc în fiecare zi, acest decalaj se măreşte la un an.

Poveştile pentru copilaşi îi ajută pe aceştia să îşi găsească mai uşor cuvintele atunci când vor să se exprime. Iar asta îi face mai încrezători în ei înşişi.

Şi mai e ceva. Atunci când le citim copiilor, le dăm oportunitatea de a trăi aventurile personajelor şi de a-şi imagina modul în care ei înşişi ar putea reacţiona în diverse situaţii. Poveştile sunt primul lor contact cu viaţa socială şi prima lor lecţie de viaţă.

 

Articol bazat pe: studiul Reading Environment and Brain Activation, publicat în American Academy of Pediatrics şi pe articolul One More Really Big Reason to Read Stories to Children, publicat în Psychology Today

Citeşte şi: Salvaţi povestea de seară

 

Salvaţi povestea de seară!

Cuibăriţi în pătuţul moale, într-o seară friguroasă de toamnă, copiii aşteaptă cu nerăbdare povestea pe care părinţii le-o citesc înainte de culcare. Adorm liniştiţi cu gândul la ponei, zâne, piraţi şi Ilene consânzene. Scena aceasta e tot mai rară. Părinţii duc vieţi din ce în ce mai agitate şi încetează să le mai citească poveşti copiiilor când aceştia sunt încă foarte mici. Pentru ei, consecinţele sunt grave: povestea de seară este cea care le insuflă dragostea pentru lectură.

povesti pentru copii

Studiul realizat în Marea Britanie de grupul editorial Scholastic a arătat că cei mai mulţi dintre părinţi nu mai citesc copiilor de când aceştia pot silabisi singuri. Asta deşi cei mici iubesc timpul pe care îl petrec alături de părinţi la povestea de seară. Este un moment în care simt, cu toate fiinţa, dragostea lor.

Povestea de dinainte de culcare dă lecturii o încărcătură emoţională. Experienţa aceasta nu ar trebui să se oprească brusc şi de la o vârstă fragedă.

spune Catherine Bell, director al Scholastic.
Pentru copii, este mai mult decât o simplă poveste citită cu voce tare. Este unul dintre tot mai rarele momente când părintele îi acordă atenţie lui şi numai lui.

 

Articol bazat pe studiul Scholastic Kids and Family Reading Report 2015 (sursa foto deschidere: library.villanova.edu)

 

PENTRU PĂRINȚI

De ce copiii din familiile sărace au mai puține șanse de succes decât cei provenind din clasa de mijloc? Ce se poate face pentru a îndruma mai mulți copii pe un drum ce le va aduce o viață împlinită personal și profesional? 

Cei mai mulți dintre noi consideră că factorul esențial în succesul unui copil este IQ-ul său – acel tip de abilități cognitive ce pot fi măsurate în cadrul unor teste standardizate. Cercetări inovatoare din domeniile neuroștiinței, economiei și psihologiei arată că, de fapt, factorul cel mai important este un set de trăsături de caracter precum perseverența, curiozitatea, conștiinciozitatea, optimismul și autocontrolul, ce sunt modelate nu doar de către familie, ci și de către școală, iar dificultățile în viață afectează nu doar fizic viețile copiilor, ci și dezvoltarea neurologică a creierelor acestora. 

Cu ajutorul unor noi strategii, arată autorul, bazate pe dezvoltarea caracterului, chiar și copiii crescuți în cele mai vitrege condiții vor ajunge să aibă realizări remarcabile
în viață.

O carte provocatoare, ce va schimba modul în care gândim despre creșterea și educarea copiilor. 

https://www.litera.ro/secretul-succesului-de-ce-unii-copii-vor-reusi-in-viata-iar-altii-vor-esua.html

Cum îi înveți pe copii valoarea banilor? 6 sfaturi de la o mamă milionară

Cum îi înveți pe copii valoarea banilor?  6 sfaturi de la o mamă milionară

Indiferent de situația ta financiară, cei mici trebuie să conștientizeze valoarea banilor | foto: 123rf.com

 

“Nu poate mama să-ți cumpere jucăria pe care ți-o dorești. Nu avem bani!”. O replică pe care o auzi des sau pe care, poate, și tu ai rostit-o. Sau, în alte situații, pentru a compensa absența ta din viața celor mici, din cauza orelor petrecute la job, le cumperi absolut tot ce vor: ultimul model de smartphone, tablete, skateboard electric, jucării, haine de firmă și așa mai departe. Indiferent de situația ta financiară, cei mici trebuie să conștientizeze valoarea banilor. Și mai ales a cheltuielior. Cum? Iată sfaturile unei mame milionare.

”Dani Johnson este mamă a cinci copii și managerul unor afaceri foarte profitabile, care i-au adus în conturi milioane de dolari. Povestea ei se poate încadra ușor într-un scenariu de la Hollywood, însă Dani știe exact care este valoarea banior. De fapt, a făcut din acest lucru o altă afacere, căci s-a transformat într-un cunoscut orator motivațional, care susține conferințe în întreaga lume. De altfel, este și autoarea unei de cărți despre îmbogățire, inspirându-se din viața ei și din modul în care și-a educat copiii.

 
 

Foto: Facebook

„Merg prin diferite țări ale lumii pentru a-i impulsiona pe părinți să mediteze mai mult și să nu-și mai permită să comită greșelile pe care le-au făcut secole de-a rândul. Copiii noștri sunt o generație nouă, care e aproape terminată, din păcate. Ei s-au obișnuit să primească totul de-a gata încă din copilărie, iar atunci când devin părinți, pur și simplu așteaptă compensații”, a declat Dani pentru cbn.com.

Dani a trăit într-o familie foarte săracă, iar la 17 ani a arămas însprcinată. Deși familia și prietenii au sfătuit-o să avorteze, a păstrat sarcina. După naștere, și-a dat copilul spre adopție. La 21 de ani s-a căsătorit și s-a mutat în Hawaii, însă soțul s-a dovedit a fi un jucător înrăit și a pierdut toți banii la pariuri, lăsând-o pe Dani cu datorii uriașe. Cei doi au divorțat, însă tânăra a pierdut tot: a rămas fără job și a fost evacutată din casă. Următorul an și l-a petrecut ca om al străzii, locuind într-o mașină veche. Depresie, droguri… aproape de pragul sinuciderii. Însă a reușit să-și revină și și-a găsit un loc de muncă în vânzări. După 12 luni, câștigase deja 250.000 de dolari. La 23 de ani, avea deja propria afacere și primul milion de dolari. A întâlnit un alt bărbat și și-a refăcut viața.

Acum, esta mama a 5 copii și bunica mai multor nepoți. Iar în cadrul seminarelor pe care le organizează pentru părinți și oameni de afaceri vorbește despre valoarea banilor și despre cum aceasta trebuie “predată” copiilor. Chiar dacă situația din România nu se poate compara cu cea din SUA, sfaturile lui Dani pot fi adaptate și aplicate și în educația copiilor noștri. Iată 6 dintre ele:

1. Fixarea unui scop încă din copilărie
„Părinții care pun un scop în fața copiilor lor educă viitorii oameni de afaceri! În familia prietenilor mei, fiul lor nu dorea să învețe și nici nu știa ce vrea de la viață. Tatăl său a decis să-l trimită pentru o săptămână la un azil pentru oamenii străzii, fără să-i dea bani sau mâncare. Peste o săptămână, adolescentul s-a întors cu o dorință imensă de a studia și de a-și crea propria afacere”, povestește Dani.

2. Fără televizor și telefon mobil
Dani le-a oferit telefoane mobile copiilor ei atunci când aceștia au împlinit 16 ani, primul lor calculator fiind unitatea veche a tatălui lor. 
În plus, în casa milionarei, nu există televizor! „Copiii mei nu-și pot permite telefoane mobile, pentru că nu câștigă bani. Telefonul mobil nu ajută la organizare și planificarea timpului. Ce învață copilul din desenele animate? Devine leneș și dezordonat. Dacă nu privești televizorul timp de 30 de zile, te dezveți de el!”.

3. Învățați-l pe copil să îndrăgească munca
„Dacă veniți obosiți și stresați acasă, copiii voștri vor înțelege că munca este o activitate negativă. Copiii care nu sunt antrenați să muncească, nu vor dori să-și deschidă propria afacere”, spune Dani, care nu a angajat niciodată vreo bonă, vreo menajeră sau vreun bucătar. Copiii ei au participat de mici la treburile casnice.

4. Nu sunteți un bancomat pentru copiii voștri
Banii de buzunar ai copilului nu ar trebui să depășească o anumită sumă. „Eu îi dau copilului 50 de dolari pe an pentru încălțăminte și îi cumpăr 4 perechi de blugi. Din acești bani, nu poți cumpăra încălțăminte de lux. Dacă o vrei, du-te și câștigă mai mulți bani sau caută reduceri”, spune Dani.

5. Banii pot fi cheltuiți, economisiți sau investiți în alte resurse care vor aduce bani
„Cum să-l înveți pe copil să nu cheltuiască bani pe ceea ce nu trebuie? În casa noastră există o regulă: strânge 10 dolari și eu îți voi mai da încă 10. Atunci când se vor aduna mai mulți bani, copilului i se va cumpăra ceva ce îl va ajuta să se dezvolte: o bicicletă, un bilet de călătorie, un instrument muzical”, mărurisește femeia.

6. Învățați-l pe copil să nu fie zgârcit
„Învățați-l pe copil ce înseamnă respectul. 10% din ceea ce ai, trebuie să oferi altuia. 20% din bani vor fi investiți în odihnă și distracții. Restul banilor vor trebui să fie economisiți pentru realizarea ideilor de viitor”.

Sunteți de acord cu principiile lui Dani Johnson? Voi cum îi învățați pe copiii voștri valoarea banilor?”

 

  

Cum îi învățăm pe copii să aibă o mentalitate de succes?

BY 4 COMENTARII

Când caut cărți de dezvoltare personală, mă uit după acele tipuri de cărți care îmi schimbă perspectiva, care mă fac să-mi înțeleg anumite comportamente dăunătoare și mă ajută să le îndrept. Îmi plac cărțile cu exemple reale, situații de viață cu care să mă identific și din care pot învăța ceva. Am găsit o astfel de carte, printre recomandările lui Bill Gates. Este vorba de Mindset, de Carol Dweck, o carte excelentă, care te face să privești lucrurile dintr-o perspectivă nouă: cea a mentalităților rigide și flexibile.

 

Mentalitate rigidă vs mentalitate flexibilă

Mentalitatea rigidă te face să crezi că abilitățile tale sunt bătute în cuie: ori ești talentat, ori nu. O astfel de mentalitate te face să nu-ți dezvolți potențialul, te face să bați pasul pe loc. Într-adevăr, oamenii se nasc cu abilități și temperamente diferite, însă ceea ce îi poartă mai departe în viață sunt experiența, strădania, implicarea, practica. Nu toți cei care s-au născut deștepți rămân așa toată viața. Însușirile fundamentale ale oamenilor se pot dezvolta, prin efort, strădanie și cunoaștere.

Asta e lecția predată de Dweck în această carte, teoria ei fiind susținută de ani de cercetare științifică. Carol Dweck explică foarte frumos, cu exemple concrete și pe înțelesul oricui, cum se aplică cele două mentalități în fiecare aspect al vieții noastre. În sport, în afaceri, chiar și în dragoste, acțiunile și deciziile noastre sunt rodul mentalității pe care o avem.

Iar mentalitatea se învață. Ea se inoculează de la vârste fragede de către părinți, profesori, mentori și se poate schimba, prin dorință, efort și perseverență. Iată câteva idei pe care le-am extras eu și care sper să vă fie de folos:

Cum îi învățăm pe copii ca succesul e munca
sursa foto: pixabay.com

1.Despre eșec și succes 

Devii ratat în momentul în care începi să dai vina pe alții. Sau în momentul în care începi să cauți scuze pentru eșecul tău.

Un om cu mentalitate RIGIDĂ nu concepe să greșească, pentru că o mentalitate rigidă consideră că eșecul=  incompetență/ incapacitate, iar succesul se traduce prin superioritatea față de alții. O mentalitate rigidă se simte tot timpul judecat, analizat, evaluat, iar de orice evaluare depinde viața lui, felul în care se prezintă în societate. Un astfel de om consideră că dacă a eșuat în ceva, este un nimeni, nu mai are valoare.

Un om cu mentalitate FLEXIBILĂ consideră că un eșec NU te definește ca persoană. Eșecul îți arată doar că nu ești pregătit și că mai ai de lucrat pentru a-ți dezvolta anumite abilități. Un om cu o mentalitate flexibilă este dornic să învețe. El acceptă că are și puncte mai slabe și este dispus să caute soluții pentru a le transforma, pentru a le îmbunătăți. Pentru un om cu mentalitate flexibilă, succesul este tradus prin dezvoltare, strădanie, perseverență.

Cum îi învățăm pe copii să adopte mentalitatea flexibilă despre eșec/succes?

Învățându-i să nu se lase demoralizați de eșec, pentru că eșecul nu îi caracterizează ca persoană. Nu-i feriți de eșec, ci dați-le un feedback constructiv, spunându-le că trebuie să muncească mai mult pentru a se dezvolta și a crește. Ei trebuie să învețe din eșec, pentru a deveni mai buni.

Învățându-i că succesul nu înseamnă să reușești tot timpul, ci înseamnă să te perfecționezi și să te autodepășești. 

Cum îi învățăm pe copii ca talentul nu e de ajuns
sursa foto: pixabay.com

2.Despre talent și perseverență

Oamenii cu o mentalitate rigidă cred că geniile au un talent înnăscut și că nu depun nici un efort pentru abilitățile lor. Pentru că societatea noastră promovează o mentalitate rigidă, oamenii ajung să creadă, de cele mai multe ori, că efortul este pentru cei mai puțin dotați, nu pentru cei cu un talent înnăscut. Pentru că talentul înnăscut nu are nevoie de ajutor! Înzestrarea naturală este mult mai prețuită decât abilitatea dobândită. Ajungem să-i venerăm pe cei cu talent înnăscut și nu ne place să-i considerăm pe campionii sau pe geniile noastre ca fiind niște oameni obișnuiți care au ajuns extraordinari.

Un om cu mentalitate rigidă care este considerat un talent înnăscut va refuza să depună un efortpentru că, din punctul lui de vedere, asta ar însemna că nu mai este special. El va refuza să se perfecționeze, iar în fața eșecului, el va da vina pe altcineva/altceva. Își va căuta scuze, se va simți rușinat și frustrat, va condamna și se va lamenta, în încercarea disperată de a se proteja pe sine și ego-ul lor imens. (Dweck dă exemple concrete din cariera lui John McEnroe, un jucător supertalentat, dar cu o mentalitate rigidă)

Pe de altă parte, o mentalitate flexibilă recunoaște că orice abilitate poate fi îmbunătățită prin mult efort și perseverență. O mentalitate flexibilă nu va renunța niciodată când va da de greu și nu va căuta scuze în altă parte pentru eșecul său. Va munci să se perfecționeze și nu se va lăsa impresionat de un așa zis ”talent înnăscut”. (un exemplu de personalitate cu mentalitate flexibilă este mega-talentatul Michael Jordan)

Cum învățăm copiii să adopte mentalitatea flexibilă despre talent/muncă?

Învățându-i că talentul este o calitate care poate fi cultivată. Copiii nu sunt geniali pur și simplu. Ei sunt geniali pentru că își dezvoltă o abilitate mai presus de ceilalți. Prin curiozitate, exercițiu, efort, perseverență! Și prin asigurarea unui mediu propice (părinți, profesori care îi învață și îi ajută să crească).

Învățându-i să nu se împiedice să facă un lucru de care ei cred că nu sunt în stare. Trebuie totuși să încerce să facă acel lucru, să se implice și să se țină de el. Cu efort și perseverență, abilitățile se învață și se perfecționează.

Învățându-i că munca, efortul te ajută nu numai să ajungi în vârf, dar și să te menții acolo multă vreme. 

Cum îi învățăm pe copii să nu foloseasca etichete
sursa foto: pixabay.com

3.Despre etichete 

Știm cu toții că etichetele sunt dăunătoare. Atât cele pozitive, cât și cele negative. De ce? Pentru că atunci când ți se atribuie o etichetă pozitivă, ți-e teamă să nu o pierzi. Iar când ți se atribuie una negativă, ți-e teamă ca nu cumva s-o meriți.

Atunci când îi spui unui copil ”Știu că ești deștept și sunt sigur(ă) că o să iei examenul ăsta”, pui o presiune enormă pe umerii copilului. El va traduce mesajul tău prin : ”Dacă nu iau examenul ăsta, înseamnă că nu sunt deștept”. 

Etichetarea unui om împiedică dezvoltarea lui. Dacă eticheta lui este deștept, inteligent, talentatetc, el va încerca tot timpul să valideze și să demonstreze acest lucru. El nu va accepta noi provocări tocmai pentru ca nu cumva să eșueze și să demonstreze prin asta că nu este chiar atât de deștept/talentat precum îl consideră alții. El nu va accepta să facă lucruri mai dificilenu accepta să facă nici un efort și prin urmare nu se va dezvolta pe deplin. (Aici sunt foarte utile exemplele din carte despre copiii care au refuzat să facă puzzle-uri mai complicate pentru că le era frică să nu eșueze și să nu mai fie considerați deștepți).

Pe de altă parte, dacă eticheta este prost, inadaptat, netalentat, nepriceput, el nu va fi motivat să crească, să se dezvolte sau se va simți tot timpul judecat/evaluat. A trăi cu sentimentul că ești un ratat creează frustrări, neîncredere în sine, dar și aversiune împotriva celui care te-a făcut să te simți așa și nu numai.

Etichetele sunt date de obicei de oamenii cu mentalitate rigidă, cei care consideră eșecul ca fiind incapacitate și succesul ca superioritate.

Cum îi învățăm pe copii sa aiba incredere in sine
sursa foto: pixabay.com

4.Despre laude și încrederea în sine

Toți părinții doresc binele copiilor lor. Vor ca ei să aibă succes și o viață împlinită, iar încrederea în sine este o calitate de care au mare nevoie pentru a reuși. Și pentru că știu asta, mulți părinți încearcă să le dezvolte copiilor încrederea în sine prin laude exagerate.

Ori un copil va fi mai încrezător în sine cu cât reușește să facă lucruri mai grele, să gândească și să aibă un mediu în care se poate dezvolta. Astfel că, atunci când vreți să le creșteți încrederea în sine, trebuie să-i lăsați să se dezvolte. Pentru acest lucru, încurajările sunt bune, laudele nu. Încurajarea efortului este bun, lauda abilității este dăunătoare.  

În loc să-i lăudați că sunt deștepți sau talentați, spuneți-le că apreciați strădania lor și faptul că au dat tot ce au putut. Spuneți-le că sunteți mândri că sunt silitori și continuă să învețe.

Concluzie

O mentalitate rigidă ar putea avea un rezultat pozitiv, dar doar pentru scurt timp. Pe termen lung, această mentalitate te va face să crezi că ești infailibil, te face să nu accepți critica constructivă și să te înconjuri de oameni lingușitori, care îți hrănesc ego-ul. Iar aceasta este o mare capcană, o bombă care va exploda când ți-e lumea mai dragă.

O mentalitate RIGIDĂ împarte lumea în oameni superiori și oameni inferiori. O mentalitate FLEXIBILĂ împarte lumea în oameni care învață și oameni care nu învață.

Chiar dacă o mentalitate rigidă te poate ajuta să ajungi în vârf,  nu te poate ajuta să rămâi acolo pentru prea mult timp. Pe de altă parte, o mentalitate flexibilă te face să gândești, să accepți noi provocări, să te lași intrigat de greșeli, să nu te dai în lături de la efort și să înveți lucruri noi.

Voi ce mentalitate alegeți pentru voi și copiii voștri?

sursa aici